Landon Wind este un băiat de 24 de ani, având trăsăturile feței foarte fine: păr negru și creț, ochii verzi asemenea smaraldului, nas subțire și lung, urechi mari și obrajii măslinii. Este inteligent, misterios și foarte politicos, atent la fiecare cuvânt sau acțiune pe care o face, nedându-se niciodată înapoi când vine vorba de a-i ajuta pe cei aflați la ananghie. Îi plac culorile vii, în special verdele, sucul de mere, animalele mistice și să-i ajute pe cei dragi lui. Poartă mereu asupra sa un cristal de culoare verde, asemenea unui smarald.
Volumul I: În drumul lui spre Zarrion, acesta îl întâlnește pe James Clawale pe care-l ajută să scape din ghiarele unor hoți, ascunzându-și chipul în costumul său de un verde închis. El participă la Turneul Campionilor alături de James. De-a lungul turneului, acesta este la un pas de moarte, însă James și Rockyus îl salvează. Landon este șocat să vadă că Rockyus nu este o simplă pisică, ci un Zestral, o creatură mistică foarte agilă și inteligentă care se putea transforma dintr-o pisică micuță și gingașă într-o vulpe enormă și fioroasă. Rockyus îi permite să se antreneze alături de el și James în tărâmul Elowind. În cele din urmă reușește să ajungă în finala Turneului Campionilor alături de James care se dovedește a fi Zaydan Revirion, fiul răposatului Ash Revirion și prințul moștenitor al tronului Regatului Fulgerului. În ultima rundă, Landon renunță, pentru ca James să-și îndeplinească obiectivul, răzbunarea față de Aegon Revirion, cel care se presupune că i-a omorât tatăl pentru tron. În final, el împreună cu Ress Fullbuster reușesc să-l salveze pe Aeyden Thalis din lupta cu Lustros Thalis, fiind șocat de puterea imensă a persoanei care a apărut pentru a-l scăpa pe Lustros, persoană care l-a felicitat pe Ress, spunându-i că este singurul muritor care a putut să stea în picioare în fața lui.